ANSAMBLUL REZIDENTIAL CUBIC 4

Clădirea Cubic 4 din Bucuresti impresionează prin designul curajos și minimalist ales de arhitect și demonstrează că eficiența planului trebuie coroborată cu un studiu atent al volumetriei, pentru a transforma imaginea într-una iconică. Bara dezvoltată pe orizontală de înălțime P+4 este compusă din mai multe volume longitudinale care concurează pentru a ieși în față. Imaginea caracteristică dinspre colțul de acces surprinde relația dinamică între cele patru paralelipipede antrenate într-un joc de adâncimi: corpul principal P+4 cu ferestre-bandă și loggii în același plan, etajul 1 ieșit puternic în consolă pe două laturi, punctat de fante verticale pe toată înălțimea nivelului și care protejează accesul, volumul de fundal dominat de plin și accentul celor patru balcoane transparente ieșite în consolă de pe fațada spre stradă. Consola etajului întâi este marca identitară a proiectului și adăpostește loggia unui apartament de mari dimensiuni poziționat pe colț, precum și extensiile apartamentelor de pe fațada sudică.

Toate materialele si fisierele grafice de pe acest website sunt protejate de legea drepturilor de autor, cu modificarile si completarile ulterioare, si nu pot fi reproduse fara acordul expres al SMAA, birou de arhitectura din Bucuresti specializat in proiectarea de locuinte individuale, ansambluri rezidentiale si design de interior si de produs, hoteluri si cladiri de birouri.