CASA MR

Casa MR este amplasată in Bucuresti, la limita unei parcele întinse și dominate de spațiu plantat natural, spre care se deschide cu consecvență la fiecare nivel. Compoziția de volume descrește spre grădină, astfel încăt terasele de deasupra parterului au parte de aceeași priveliște plăcută ca și zona de zi. Compoziția volumetrică aleasa de arhitect, este realizată din corpuri predominant orizontale, placate cu materiale naturale în culori deschise, cu un singur accent vertical și totodată cromatic – volumul de acces finisat cu lemn. Loggia îndreptată spre grădină capătă forma unei benzi albe, bidimensionale, pliate pentru a deveni pardoseală, perete și copertină, iar continuitatea ei este întreruptă de o singură fantă orizontală de culoare neagră amplasată imediat sub intrados. Același profil metalic de culoare închisă este folosit pentru a diferenția volumul piscinei de banda pliată a loggiei, înălțimea mai mică a acestuia corespunzând exact registrului negru de pe fațadă. Profilul metalic orizontal este cel care sculptează anvelopanta casei, schimbându-și permanent rolul de la muchie intrată (crevasă) la muchie ieșită (consolă) și separă vizual placa de peste parter și placa de peste etaj de pereții lor suport. Imaginea își pierde astfel logica gravitațională și devine o machetă conceptuală la scară reală.

Toate materialele si fisierele grafice de pe acest website sunt protejate de legea drepturilor de autor, cu modificarile si completarile ulterioare, si nu pot fi reproduse fara acordul expres al SMAA, birou de arhitectura din Bucuresti specializat in proiectarea de locuinte individuale, ansambluri rezidentiale si design de interior si de produs, hoteluri si cladiri de birouri.